joi, 14 iulie 2011

Catastrofal! Lumea rămâne fără mâncare


În momentul în care citiți aceste rânduri, zeci de mii de familii africane sunt în căutare disperată de hrană. Sute de mii de animale de fermă au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia și Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

Considerând că două treimi din oamenii din regiune își duc existența prin creșterea de capre, vite, cămile și oi, termenul de "catastrofă" nu ar fi suficient pentru a descrie ce se întâmplă.
Cei de la Al Jazeera îşi pun o întrebare cât se poate de simplă: cine este de vină pentru aceste lucruri: schimbarea climatică sau războiul? Trebuie menţionat faptul că, pe lângă secetă, Africa este lovită sever de războiul islamic, în măsura în care livrarea de ajutoare este condiţionată de livrările de armament pentru gruparea teroristă Al Shabab, una dintre cele mai puternice grupări teroriste din zonă, cu puternice legături cu Al-Qaeda, împotriva cprora americanii luptă din 2001 încoace.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabără de refugiați din lume, la Dadaab, în speranța că vor fi acceptați, deși a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care încă nu au fost acceptați în tabără din lipsă de spațiu.

Acesta este însă numai începutul, spun cei de la ONU. Asta pentru că seceta afectează nu mai puțin de 10 milioane de oameni, iar în 2012 vom putea asista la o foamete în masă din cauza secetei.

Problema este însă că prețul alimentelor a tot crescut în ultimii ani, ceea ce a făcut ca tot mai mulți oameni să nu-și mai permită să cumpere hrana de zi cu zi.

"Cu toate acestea, speculatorii și marile bănci de pe Wall Street nu se simt vinovați pentru că manipulează prețul alimentelor din dorința de câștig", scrie presa externă.

Cei de la Business Insider au realizat o lista cu 12 semne care arată că lumea rămâne fără mâncare. Enumerăm doar câteva dintre ele:

1. Mai mult de 3 miliarde de oameni, aproximativ jumptate din populația lumii, trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe zi.

2. În ultimii ani, prețul global al alimentelor a crescut cu 37%.

3. Prețurile unor cereale "cheie" precum porumbul au explodat de-a dreptul: de exemplu, prețul grâului a crescut cu 77% într-un singur an, orezul cu 39%, iar zahărul cu 64%.

4. Conform FAO, prețul alimentelor va cunoaște o creștere de 240% față de nivelul din 2004.

5. Se estimează că 80% din populația globului trăiește în state unde diferența de venit dintre bogați și săraci se adâncește.

6. Aproximativ un miliard de oameni se duc seara la culcare înfometați. În fiecare zi!

7. La fiecare 3,6 secunde cineva sfârșește de foame,  trei sferturi fiind copii sub 5 ani.

8. Se estimează că toată Africa deține doar 1% din întreaga avere a lumii, spre deosebire de bogaţii lumii( estimaţi ca având o pondere de 0,5% din populația totală) care dețin 35%.

Un studiu recent al băncii Societe Generale intitulat sugestiv “O nouă ordine mondială. Când cererea depăşeşte oferta.” arată că ne aflăm la sfârşitul unui ciclu început în 1980, iar caracteriul fluctuant al forţei de muncă, resursele limitate, inflaţia şi intervenţia guvernului în economie vor determina o trecere haotică şi problematică în următorul ciclu.

Una din concluziile raportului viza faptul că în anii 1970 resursele naturale erau din belșug, spre deosebire momentul actual când problema resurselor devine tot mai îngrijorătoare. 

Consumul a crescut considerabil pe pieţele emergente, respectiv alimentaţie, agricultură şi metale, iar resursele sunt în prezent limitate, spre deosebire de ciclul precedent. Preţurile au crescut, în consecinţă, iar de la o piaţă stabilă s-a ajuns la o piaţă volatilă şi fragmentată, puternic afectată de inflaţia fluctuantă. Sursa:capital.ro

vineri, 8 iulie 2011

Noua Ordine Mondială: Toată economia tocmai s-a schimbat

Raportul Societe Generale intitulat sugestiv “O nouă ordine mondială. Când cererea depăşeşte oferta.” arată că ne aflăm la sfârşitul unui ciclu început în 1980, iar caracteriul fluctuant al forţei de muncă, resursele limitate, inflaţia şi intervenţia guvernului în economie vor determina o trecere haotică şi problematică în următorul ciclu.
Câmpul forţei de muncă s-a dublat numeric, ajungând la 4 miliarde în prezent, iar asiaticii reprezintă o parte semnificativă a acestui total, chiar dacă japonezii nu sunt luaţi în calcul. Mai mult, boomul economic din Asia a modificat fundamental economia globală.
La finalul anilor '70, dacă lumea industrializată avea nevoie de mână de lucru ieftină, o găsea în Asia. Acum însă, nu mai e chiar așa.
Tot atunci, resursele naturale erau din belșug, spre deosebire momentul actual când problema resurselor devine tot mai îngrijorătoare. 
Consumul a crescut considerabil pe pieţele emergente, respectiv alimentaţie, agricultură şi metale, iar resursele sunt în prezent limitate, spre deosebire de ciclul precedent. Preţurile au crescut, în consecinţă, iar de la o piaţă stabilă s-a ajuns la o piaţă volatilă şi fragmentată, puternic afectată de inflaţia fluctuantă.
Un alt aspect care determină schimbările din “noua ordine mondială” este protecţionismul. Spre deosebire de ciclul anterior, guvernele lumii se implică tot mai mult în economiile statelor.
Conform raportului citat de Business Insider, o nouă ordine mondială nu înseamnă neapărat stagnarea economiei în lumea industrializată, deoarece Asia şi Africa au şanse reale de dezvoltare, iar sectorul energetic şi cel tehnologic vor fi inovate continuu.

Cât dioxid de carbon emit un e-mail, o căutare pe internet sau un stick USB

Pentru transmiterea unui document de pe un stick USB la 1000 de participanţi la un colocviu se emit la fel de multe gaze cu efect de seră ca şi în cazul unui călătorii de 80 de kilometri cu maşina.

Navigarea pe internet, trimiterea unui e-mail sau descărcarea unui document nu sunt acţiuni neutre pentru mediul înconjurător.Potrivit unui raport al Comisiei Europene din 2008, citat de Le Monde.fr, tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt răpunzătoare pentru 2% din gazele cu efect de seră emise în atmosferă. Cifra s-ar putea dubla până în 2020.


Potrivit site-ulului Le Monde, fiecare angajat al unei întreprinderi franceze de 100 de salariaţi primeşete în medie 58 de e-mail-uri şi trimite 33. Acestea generează în fiecare an 135 de kilograme de dioxid de carbon pentru fiecare angajat. Această cantitate ar putea fi redusă semnificativ dacă din lista de destinatari ai e-mail-ului nu ar face parte mai multe persoane. Şi ştergerea unui e-mail care nu mai este necesar economiseşte energia serverului pe care el este stocat. Reducerea cu 10% a e-mail-urilor care sunt imprimate, ar economisi 5 tone de dioxid de carbon pe an în fiecare întreprindere.


Şi navigarea pe internet consumă multă energie. Electricitatea consumată de servere poate fi redusă, dacă tastaţi direct adresa url a site-ului pe care îl căutaţi sau marcaţi anumite site-uri ca preferate.
Transmiterea unui document de 10 Mo unei persoane de pe un stick USB de 512 Mo emite echivalentul a 11 grame de CO2. Foarte puţin, veţi spune, însă, dacă acel document este transmis la 1000 de participanţi la un colocviu, cantitatea echivalează cu emisiile unei călătorii de 80 de kilometri cu maşina